O nouă echipă de drift își face loc în Campionatul Național, care a ajuns la al treilea sezon de la recunoașterea ca disciplină sportivă a celei considerate drept una dintre cele mai spectaculoase ramuri a motorsportului. Gabi Imre și Răzvan Stan și-au unit forțele și au creat PPG Racing Team.
Cu experiență de peste 10 ani în driftul profesionist și trainer la RoDrift Academy, Gabi Imre va pilota în acest weekend la etapa de pe Transalpina un BMW e30 de aproape 300 de cai putere, în timp ce coechipierul său, Răzvan Stan, vine cu spectaculosul Nissan 350z, asemănător cu cel din filmul Tokyo Drift.
„După mulți ani în care fiecare a pilotat independent, am hotărăt să creem această echipă, iar rezultatele deja au început să se vadă. Cu siguranță, nu ne dorim doar performanță, ci și să oferim publicului un spectacol unic”, au spus cei doi la unison.
Mâine și poimâine, pe Transalpina, între km 19 și 21, cei doi vor lua startul în cea de-a treia etapă din Campionatul Național de Drift, la care sunt prezenți 43 de piloți din România, Bulgaria, Ungaria și Polonia. „Este un traseu pe cât de periculos, pe atât de extraordinar, excelent pentru publicul spectator”, e de părere Gabi Imre.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER